Cine suntem?

Acest program de ajutorare este realizat de catre Airsalm, datorita cifrelor sumbre a unui fenomen care ne priveste pe toti romanii din diaspora. Decesul unei persoane este un lucru care trebuie tratat cu seriozitate. A trece in nefiinta este ceva inevitabil care mai devreme sau mai tarziu se va intampla fiecăruia dintre noi. In comunitatea romaneasca din diaspora media de varstra la care are loc un deces este de 44 de ani. In fiecare an din datele pe care le avem ne rezulta faptul ca cca 8.000 de familii care traiesc in afra Romaniei se confrunta cu problema unui deces in strainatate iar  3000 dintre acestia  nu reusesc sa sustina financiar repatrierea in Romania a corpului neinsufletit.

…datorită indiferenței noastre de până acum, acesta este un …război pierdut.

Obiectivul programului ,,Imi pasa de tine – Este timpul sa ne ajutam unii pe altii”  isi propune de a da un ajutor concret oricarei familii care se confrunta cu problema unui deces in strainatate. Vom reusi acest lucru doar daca ne unim fortele toti  impreuna. Depinde doar de noi ca aceste numere ale unei statistici sumbre sa aiba un sfarsit. Toate aceste numere ne arata faptul ca pana acum am asistat impasibili la un razboi care se petrece sub ochi nostri.

Noi romanii nu avem mentalitatea de a incheia o asigurare inainte de a pleca de acasa. Mergem pe ideea ca moarte este ceva ce se intampla doar dupa ce ai trecut de 90 de ani. Sau atunci cand se intampla de fapt se intampla intodeuna la altii

Suntem invidiosi pe cel de langa noi, cateodata rai, si cand se intampla o tragedie in familia semenilor nostri, nu reusim nici sa meditam si nici sa invatam din problemele altora. Ce este mai rau este faptul ca in aceste situatii multi dintre noi  ne ghidam dupa principul, asta este ….. viata merge inainte. Daca sunt situatii in care este nevoie sa punem mama de la mana sa strangem ceva ca sa ajutam o familie care se confrunta cu problema unui deces, noi vom lasa intodeauna ca acest lucru sa il faca altcineva.

Cum s-a ajuns aici are mai puţină importanţă sau poate că are, doar că nu este bine  să ne întrebăm la infinit de ce suntem în această situaţie. Am ajuns aici pentru ca am preferat sa nu ne implicam , sa fim mintiti mereu de politicienii de tura, care vin duminica la biserica doar cand au nevoie de voturi in campania electorala,  care promit marea cu sarea dar apoi nu fac nimic. Desi se vorbeste cel putin de 10 ani de crearea unui fond de urgenta pentru familiile sarace a caror membri isi pierd viata in strainatate pana acum pur si simplu nu sa facut nimic.

Am uitat sa fim altruisti, am uitat sa fim crestini, ca la sfarsit sa ne trezim ca toate aceste experiente nefaste ale ultimilor 27 de ani ne-au anulat ca indivizi, ca implicare sociala, ca personalitate, a inflorit si a crescut in noi  indiferenta si pasivismul fata de semenii nostri atunci cand acestia au nevoie.

Este greu sa ne imaginam cat inca suntem tineri si in putere ca se poate intampla ceva urat in viata noastra . Ceva de genul ca azi suntem si maine nu mai suntem. Mergem mereu pe ideea ca pana exista viata exista speranta si stim foarte bine cu totii ca speranta moare ultima.

Din experienta mea de viata de a ma uita in spate sau de a privi in vietile altora am  ajuns la concluzia ca speranța se naște in viata fiecaruia dintre noi  într-o situație de disperare. Oricum nu conteaza cand se naste speranta. Ceea ce este  important că ea reușește intodeuna sa faca o minune in viata noastra.

Speranta te face sa crezi  că daca pleci din Romania intr-o alta tara lucrurile vor merge bine in viata ta , ca eforturile si munca ta vor fi rasplatite sau ca tara unde ti-ai gasit o munca platita cu 1200 de euro pe luna iti permite sa te gandesti ca iti ve-i putea contrui o casa,   te vei intoarce acasa cu o masina, o sa mergi in vacanta pe litoral, vecinii vor vedea schimbarea din viata ta, si speri ca de acum  problemele  nu vor mai exista.

Stim cu totii ca speranta moare ultima dar la urma urmei din dura realitate a muncii mele cu care fac fata in fiecare zi va pot spune cu certitudine ca la urma , moare si speranta. Oricum nu cred ca are mare importanta  cand moare speranța. Nu asta ar trebui sa ne preocupe, acum. Stim ca mai devreme sau mai tarziu moare si speranta.

Am vazut multi romani care au combinat in acelasi pahar   entuziasmul cu speranta si a iesit un mix in mintea lor care ia facut sa creada ca noi romanii suntem cei mai destepti, cei mai smecheri si fata de vecinul nostru neamt, englez, italian , sau ce natie o fi el noi  avem oricum ….100 de viteze in plus.

Daca stau de vorba cu romanii pe care eu ii cunosc poti constata cu usurinta dupa o discutie de maxim 10 minute ca  noi ca si oameni, NU mai avem demult incredere în stat, in instituţii, multi am pierdut demult increderea in partenerul de viata, in semenii  dar continuam sa locuim impreuna din obisnuinta sau pentru ca altfel trebuie sa ne impartim saracia. Multi dintre noi nu mai ne incredem nici macar in noi ca si caracter.

Pe Dumnezeu il consideram ca priveste totul din Cer fara sa se implice.  Majoritatea dintre noi , nu mai avem valori,  nu mai avem obiective , ne-am pierdut reperele şi s-a extins aproape în toată societatea romanesca  din diaspora indiferenta fata de cel de langa noi aflat in probleme, ne pasa doar de noi, traim momentul savurand o bere, care ne face sa uitam pe moment de incertitudinea legata de ziua de maine.

Majoritatea avem sindomul suporterului care priveste meciul din tribuna , spargand seminte printre dinti si care se consoleaza cu ideea ca maine va fi inca o zi. Ne credem tari si ne batem cu pumnii in piept de ce am fost sau ce vom fi, desi in inima noastra stim cu totii ca daca nu ne vom schimba atitudinea ca si oameni si ca popor ne vom alege la sfarsitul vietii doar cu pumnii goi. Daca se intampla tragedii si ceri sa te ajute cu ceva multi  se uita la tine cu suspiciune.

Mi sa intamplat sa particip la strangere de fonduri pentru persoane din Romania si sa fiu ajutat de pakistanezi , de indieni si nigerieni dar refuzat de romani, sau unii chiar si-au permis vulgaritati fara macar sa intrebe ce facem de fapt.  Se pare ca   încrederea socială  a noastra, spiritul altruist de a ne ajuta intre noi nu se afla la cote foarte inalte. Oameni care pe timpul lui Ceausescu si imparteau ,, nechezolul” cu tine in fiecare dimineata acum se uita la tine ca la un obiect.

Cred că deziluziile individuale, sociale sau colective prin care am trecut dupa ce lam impuscat pe supremul conducator  ne-au facut sa ajungem aici. Cred ca aceasta neincredere se naste din experienta sociala de dupa revolutie pentru ca refuz sa cred ca noi romanii, popor crestin de 2000 de ani avem aceasta mentalitate.

Cred ca cest pesimism social poate fi combatut. Aceasta suspiciune permanenta, cred ca  se naste din saracie, prostie, din lipsa scolii si a unui loc de munca.  Se naste din  invidie si neincredere in cel de langa noi. Aceasta atitudine ne anuleaza personalitatea si demnitatea. Adevarul este ca suntem rai, am devenit saraci dar cu pretentii, ne credem smecheri si in mintea noastra  avem ceritudinea ca noi romanii avem 100 de viteze fata de altii.

Acesta este un articol oarecum unic. Am  decis sa il public ca si o prezentare a unei situatii asa cum o percep eu ca realitate a muncii mele. Sunt   iritat de situatiile pe care le vad in fiecare zi si in acelasi timp de nepasarea cu care privim aceasta realitate.

Cred ca  rezolvarea acestor probleme NU  DEPINDE DE POLITICIENI. Acestia vor continua sa faca ceea ce au facut pana acum. Adica sa isi faca propriul interes, facandu-ne pe noi sa intelegem ca de fapt ei se bat pentru noi. Cred ca ajutorul si rezolvarea acestor situatii de deces in  strainatate poate veni doar din partea noastra a romanilor.

Sunt convins ca pentru a rezolva aceasta problema avem nevoie  de incredere , avem nevoie sa ne unim fortele cand suntem la greu, avem nevoie de  speranta. Am scris un articol atat de lung care de fapt transmite un mesaj atat de simplu.

Pentru a ajuta aceste familii avem nevoie si de tine. Nu ramane indiferent si nu te gandi ca vor face altii ceea ce poti face si tu. renunta la costul unui pachet de tigari sau a unei cafele si vei vedea cat de mult se poate face cu atat de putin.

Renastrea sperantei si a increderii depinde doar de noi, numai si numai de atitudinea si alegere a noastra.

Emil Bran