Caz incredibil în Vama Nădlac. Un român, oprit de vameşi pentru că avea un bărbat mort în maşină.

Caz incredibil în Vama Nădlac. Un român, oprit de vameşi pentru că avea un bărbat mort în maşină. Un cetăţean român care se întorcea cu familia din Germania a fost oprit de autorităţile de frontieră în Vama Nădlac II (Autostrada 1) şi i-a fost interzis accesul în ţară pentru că transporta cadavrul unui bărbat despre care a spus că este fratele său, mort cu câteva ore înainte pe teritoriul Ungariei.

Un bărbat din Gorj s-a prezentat, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 9.00, la Vama Nădlac II, la volanul unui microbuz, iar în momentul controlului de frontieră, el a declarat că transportă şi un cadavru. Şoferul nu avea certificat de deces şi alte documente necesare în astfel de cazuri, declarând că decedatul este fratele său, care a murit pe teritoriul Ungariei, în timp ce reveneau în ţară din Germania.

Bărbatul decedat avea 59 de ani şi era bolnav de cancer, iar fratele acestuia a declarat poliţiştilor că a fost la tratament în Germania, unde medicii i-au spus că se pot întoarce în ţară., întrucât nu-l mai pot ajuta, bărbatul fiind în faza terminală a bolii.

În microbuz se mai afla şi soţia decedatului, care a confirmat cele spuse de către şofer, însă autorităţile de frontieră nu au permis intrarea în ţară înainte ca familia să obţină de la autorităţile ungare documentele necesare în astfel de cazuri.

„În astfel de cazuri, autorităţile statului în care a survenit decesul ar fi trebuit anunţate chiar şi prin Serviciul de urgenţă 112 pentru ca un medic legist să constate decesul. Familia a fost direcţionată către cea mai apropiată misiune diplomatică a României, în acest caz Consulatul de la Szeged, pentru întocmirea formalităţilor necesare în vederea repatrierii cadavrului”, a declarat Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Conform sursei citate, poliţiştii de frontieră au anunţat autorităţile ungare despre acest caz, iar la Nădlac s-a deplasat un medic legist, care a constatat decesul.

Până la momentul sosirii medicului legist ungar pe teritoriul României, familia a aşteptat aproximativ patru ore în punctul de frontieră, cu cadavrul în maşină, în condiţiile în care, sâmbătă după-amiază, la Nădlac termometrele indicau aproximativ 30 de grade Celsius.

Conform Poliţiei de Frontieră Arad, familia trebuie să deţină paşaport mortuar, un document de îmbălsămare şi un certificat de deces eliberat de autorităţile maghiare sau de misiunea diplomatică a României, iar în cazul în care transportul se face cu maşină personală mai este necesară autorizaţie de transport eliberată de aceleaşi autorităţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, familia bărbatului decedat este la Consulatul României de la Szeged, pentru întocmirea formalităţilor necesare intrării în ţară.

Apel rapid