Despagubiri din accidente in Italia. Cel mai important lucru este sa fii bine informat.

In Italia predomina tranzactiile cu asiguratorii in despagubirea romanilor in caz de accidente rutiere. In Romania, aproape toate dosarele ajung in instanta. Romanii care cad victima accidentelor rutiere din Italia ori rudele acestora, dupa caz, pot cere despagubiri de la companiile de asigurari din Peninsula. In mod similar, italienii care sufera accidente rutiere pe teritoriul Romaniei sau famiile acestora in cazul evenimentelor rutiere cu morti pot solicita daune banesti in baza legislatiei romanesti. Diferenta este ca firmele de asigurare din Italia platesc relativ repede aceste despagubiri in baza unor tranzactii cu avocati competenti ai victimelor ori rudelor acestora, in timp ce in Romania se merge pe varianta litigiilor in instanta in procent de aproape 100% din cazuri.
Comunitatea romaneasca din Italia numara aproximativ 1,5 milioane de romani. Statisticile arata ca, anual, circa 300 de romani sunt raniti ori isi pierd viata in accidente rutiere in Italia. Victimele evenimentelor de circulatie rutiera prouse in Italia pot primi despagubiri din partea companiilor de asigurari din Peninsula. E drept ca procedurile privind obtinerea acestor daune banesti sunt complicate si uneori dureaza si ani de zile, dupa caz, insa efortul si timpul pierdut merita cu prisosinta.
Nu de alta, dar companiile de asigurari din Italia platesc sume mari victimelor accidentelor rutiere ori, dupa caz, rudelor celor ce-si pierd viata in evenimente rutiere pe soselele din Peninsula. Pentru a obtine recompense materiale pe masura suferintelor, victimele accidentelor rutiere ori rudele acestora trebuie sa imputerniceasca un avocat specializat in accidente rutiere sau o casa de avocatura competenta pentru a le apara interesele in relatia cu autoritatile italiene.
Asta, cu atat mai mult cu cat majoritatea cazurilor de acest fel se solutioneaza in Italia pe calea tranzactiilor si anume in baza unor negocieri intre avocatii partilor victimelor si cei ai companiilor de asigurare. In cazul in care aceste negocieri nu conduc la un consens sub aspectul valorii despagubirilor, dosarul ajunge in instanta si atunci procesul poate dura si cativa ani.
In baza unor contracte de asistenta juridica (prin care avocatul se ocupa de tot ce presupun formalitatile cu transportul decedatului in tara, organizarea inmormantarii s.a.m.d.)incheiate cu familiile victimelor accidentelor rutiere din Italia, biroul de avocati insarcinat cu aceasta, negociaza cu firmele de asigurare italiene in beneficiul romanilor loviti de soarta ori, in caz de neintelegeri la negocieri, ii reprezinta pe conationaliii nostri in procesele care se deschid la instantele din Italia.

Insa, in majoritatea cazurilor, despagubirile pentru romani se obtin sub forma tranzactiilor cu companiile de asigurari in baza negocierilor dintre avocati: „Daca se ajunge in faza litigiului, un proces de acest gen poate dura si sase ani in Italia. Media este undeva pe la 4-5 ani. Insa, repet, predomina tranzactiile in defavoarea litigiilor”. ….insa 99% din cazuri ajung in instanta in Romania
In Romania, in schimb, este tocmai invers. Avocatul Florin Andreicut din cadrul Baroului Maramures, cel cu care Erdis Doraci colaboreaza in solutionarea cazurilor de acest fel, sustine ca in tara noastra prea putine dosare de acest fel ajung sa fie solutionate pe calea negocierilor cu companiile de asigurare. Florin Andreicut subliniza faptul ca in Romania, in procent de aproape 99%, cazurile de despagubiri acordate strainilor in general si italienilor in particular ajung sa fie solutionate in instanta.
„Vreau sa va spun ca este mai dificil sa faci tranzactiile cu companiile de asigurari, insa este mai bine pentru client”, puncteaza avocatul Florin Andreicut. Cei doi avocati semnaleaza, insa, si un fenomen ingrijorator pentru procedurile de obtinere a acestor despagubiri. Atat Erdis Doraci, cat si Florin Andreicut spun ca, la fel in multe alte domenii, profitorii au simtit mirosul castigurilor din despagubiri si au aparut asa-zisii intermediari care s-ar afla in relatii cu case avocatura din Italia.

Profitand de naivitatea si decimarea familiilor indoliate, acestia ajung sa ii escrocheze pe victime ori pe rudele acestora. In schimbul unor sume de bani modice acordate celor aflati in suferinta, intermediarii obtin sume fabuloase din partea companiilor de asigurari din Italia. Din aceasta cauza, Erdis Doraci si Florin Andreicut le recomanda romanilor sa fie foarte atenti cand la portile lor bat oameni care se ofera sa le rezolve problemele de acest fel pentru a nu fi „tepuiti”.
Indicat este ca oamenii sa ia legatura cu avocati specializati in astfel de cauze pentru a avea certitudinea ca primesc despagubireace li se cuvine in urma suferintei ranilor produse in accidente rutiere ori in urma pierderii celor dragi in evenimente de circulatie rutiera pe soselele din Italia. De altfel, autoritatile din Italia au demarat anchete pentru a cerceta numeroase cauze in care romanii au reclamat faptul ca au fost inselati de intermediari de acest fel in obtinerea despagubirilor banesti ce li s-ar fi cuvenit.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Free Events Calendar Plugin