Incinerarea, o practică obișnuită în lumea civilizată

Incinerarea, o practică obișnuită în lumea civilizată

Considerată un proces estetic și ecologic, incinerarea este practicată în proporție de 40% în SUA și 36% în Europa. Incinerarea este procesul de ardere la temperaturi ridicate (593 grade Celsius) al unui corp mort până când rămân doar oasele fragile, calcificate. Această cenușă poate fi păstrată într-o urnă, îngropată, împrăștiată sau chiar incorporată în obiecte, ca parte din ritualul morții.

Pe de o parte, protestanții și catolicii permit incinerarea, în timp ce evreii și ortodocșii sunt mai restrictivi. După Primul Război Mondial, incinerarea a devenit tot mai populară, reprezentând 36% la nivel de practică în statele europene. În Rusia, incinerarea e acceptată, întrucât a fost introdusă de regimul ateu din Uniunea Sovietică, care dorea să sublinieze faptul că, odată cu moartea, totul s-a terminat, iar rămășitele pământești trebuie făcute să dispară.

Newark Star-Ledger, un ziar din New-Jersey, SUA, arată că peste 40% din decedații din SUA sunt incinerați, în cele peste 1700 de crematorii. În unele state apusene această rată ajunge chiar la 70%. În Elveția, incinerarea se regăsește în proporție de 81,95%, în Cehia 79,87%, iar în Suedia 74,03%.

În Franța, un sondaj din 2010 a arătat că 47% dintre respondenți ar alege incinerarea pentru cei dragi lor, iar 52% ar alege practica pentru ei înșiși. Alegerea incinerării este minoritară în rândul credincioșilor – 37% dintre credincioșii din Franța (practicanți sau nu) aleg incinerarea, iar 41% aleg înmormântarea. În schimb, aproape două treimi dintre atei preferă incinerarea.

În Anglia, creștinii preferă să-și incinereze morții în proporție de 72,38%, întrucât pământul pe insulă este destul de scump și nu toți își permit să-și îngroape morții. În acest sens, în Marea Britanie există cel puțin 250 de crematorii funcționale.

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

I accept the Privacy Policy

Free Events Calendar Plugin