Traian se întoarce acasă! A fost şi nu mai e!

 Tânărul, român de doar 26 de ani, şi-a pierdut viaţa într-un accident de muncă în Italia celor mulţi şi emigranţi, a celor care lucrează deseori la negru şi rabdă orice pentru o bucată de pâine.

L-am cunoscut la biserica ortodoxă din Terni, cânta la chitară, la nai, cânta melodii vechi, româneşti, cânta pentru a ne aduce aminte nouă, celor mulţi, că rădăcinile sunt limba română şi ortodoxismul.

Cu mâinile lui mari, bătătorite de muncă grea, se-nchina des, singura lui părere de rău fiind că nu reuşeşte să se roage cum ar fi vrut.

Un băiat simplu, cuminte şi cu lumină-n suflet.

Urma să se căsătorească în curând.

N-a mai fost timp.

Tractorul pe care-l conducea n-a mai funcţionat, a rămas fără frâne, în apropiere de Rieti.

Se-ntâmplase şi cu o săptămână în urmă, de-abia reuşise să-l oprească îndreptându-l spre o colină.

A anunţat patronul, i-a spus că tractorul trebuie reparat şi a primit un răspuns de genul:

“Las’ că vedem noi!”

De asta scriu, nu pentru “Like”, ci pentru adevărul celor care muncesc fără drepturi, fără siguranţă, fără nici un fel de protecţie.

Pentru adevărul celor care ar fi trebuit să trăiască liniştiţi în ţara lor, nu să fie obligaţi să accepte orice fel de muncă, în orice condiţii.

Tânărul a trebuit să muncească în continuare pe acelaşi utilaj, dar n-a mai putut stăpâni maşina care s-a răsturnat, odată cu viaţa lui.

O anchetă este în desfăşurare, sperăm ca adevărul să iasă la lumină, dar pentru comunitatea românească e un şoc, aşa cum e de fiecare dată când pleacă cineva dintre noi.

Pentru că vrem să ne-ntoarcem acasă, nicidecum să murim aici, pe pământ străin.

Traian a fost şi nu mai e!

Sau poate că e, undeva sus, de unde ne cântă vreo doină şi ne-ndeamnă să nu ne uităm rădăcinile.

Se va întoarce în România, dar nu aşa cum trebuia.

Liliana Angheluță

Add Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *